Poze pentru mama

De 8 martie, poze facute de mine in Herastrau.

Mogosoaia 2010

Dupa cativa ani (de fapt nu am mai postat nimic de mult), din nou la Palatul Mogosoaia, noiembrie 2010.

Articole in Varste si Trepte

Scrisoare către prietenii mei

Dragii mei Dia şi Dan,

În mica noastră vacanţă de Paşti am fost să văd, din nou, Cheile Dâmbovicioarei, de la poalele Masivului Pietrei Craiului. Este un loc foarte special, unde oricine se simte ca în casa bunicilor. E linişte şi parcă nimic rău nu ţi s-ar putea întâmpla. De acolo izvorăsc apele Dâmboviţei, râul care traversează Bucureştiul. Nu-ţi vine să crezi cum, dintr-un firicel curat, limpede şi jucăuş, în Capitală ajunge puternic, mare şi adânc. Şi tulbure... Am citit undeva că de fapt Dâmbovicioara este numai un afluent al Dâmboviţei şi „se naşte“ de pe versantul sudic al Vârfului La Om (Omul, 2230 m). O să învăţ eu la geografie...
Munţii de piatră uriaşi, ca nişte moşnegi ocrotitori, stau la sfat trăgând din pipă. Fumul miroase atât de frumos! Pe alocuri, ei se apleacă tandru peste „albia“ bătrână... Unii dintre ei au 200 m înălţime şi sunt incredibil de mândri.
Cocoţată între stânci e intrarea în Peşteră. Se spune că această cavitate are peste 550 m, dar accesibilă publicului este pe numai o porţiune de vreo 240 m. Eu nu am vizitat-o toată pentru că se îngustează mult pe măsură ce înaintezi în galerie. Ghizii sunt de obicei copii care „muncesc“ pentru un bănuţ... Povestesc cu glas tărăgănat legendele celor care s-au adăpostit cândva între stalactite şi stalagmite (un băieţel le spunea, ca să ţinem minte uşor care sunt unele şi care celelalte, „stalac-taţi“ şi „stalag-mame“). Unele formaţiuni calcaroase par sculpturi realizate de oameni: un elefant, o labă de urs, un şarpe cobra, un pat al călugărului, o bibliotecă... De fapt, acestea poartă numele figurilor imaginate de cei care, cândva, le-au descoperit prima oară. Cât de „artistă“ e apa ce erodează roca! Localnicii cunoşteau galeria înainte de 1579, an în care Dâmbovicioara este atestată documentar, pe vremea lui Mihnea Turcitul. Mai târziu, în 1767, J. Fridvalsky o aminteşte în lucrarea ştiinţifică Mineralogia magni Principatus Transilvaniae, aceasta constituind prima formă carstică jurasică de acest fel din Muntenia, menţionată într-un studiu de specialitate. Dacă este adevărat că datează din Jurasic, înseamnă că a văzut dinozaurii... Şi zborul unora din primele păsări...
Afară, la soare, femeile vând dulceţuri, şerbeturi şi siropuri de zmeură, fragi, mure şi căpşuni, şi afine... Şi brânzeturi în „cutiuţe“ făcute din scoarţă de copac, cusute cu sfoară de cânepă... Îi explică mamei în ce reţete ar trebui să le folosească...
Puţin mai jos, lângă o pajişte înflorită, anul trecut m-am „împrietenit“ cu un măgăruş. Era foarte interesat de maşina noastră, poate invidios pe „bidiviul“ de metal argintiu... Din păcate, nu l-am revăzut. Doar păpădii galbene, cu miile, zâmbeau de peste tot. Şi nişte flori delicate, albe, fine, cărora li se zice „ale Paştelui“. Nu-şi făceau deloc griji că ele sunt atât de mărunte, iar „străbunii“ din jur, atât de gigantici.
Cred că, atunci când oamenii sunt preocupaţi de tot felul de probleme pe care le consideră grave şi apăsătoare, ar trebui să meargă acolo, jos, între munţii ce, dacă nu i-ar ţine atât de bine Dumnezeu pe umeri, s-ar prăvăli peste întreaga lume. Ar înţelege cât timp şi energie pierd aiurea numai pentru ca, de exemplu, să se enerveze pentru nimicuri.
Mi-ar fi plăcut să fiţi şi voi cu mine. Dar sper să mergem cândva - căci „Craiul“ nu se grăbeşte...

Numarul 2 Varste si trepte

De la Bruxelles, Strasbourg si Bucuresti, din nou la Valea Marului

A aparut cel de-al doilea numar al revistei Varste si trepte, publicatie editata de cenaclul Perpessicius-Crihana. Dedicat femeilor si inceputului de primavara al unui an important in schimbarile privind nivelul de trai al romanilor, acesta a fost primit cu incantare atat de catre localnici, cat si de publicul larg. La „sarbatoarea“ culturala de la Valea Marului au fost prezenti, ca de obicei, membri ai atelierului de creatie Perpessicius – si ai revistei Paradox – de la Bucuresti, dar si alti invitati cu totul si cu totul speciali pentru valmareni: dna europarlamentar Adriana Ticau (Comisia pentru Transporturi si Turism), dna Sorina Crihana-Dascalu, director executiv al Editurii Perpessicius, dna ing.dr. Ancuþa Nedelcu, cercetator stiintific (Institutul National al Cercetarii-Dezvoltarii pentru masini si instalatii - agricultura si industria alimentara), ca sa dam numai cateva exemple – si, intors recent de la Strasbourg, de la expozitia de arta traditionala romaneasca (masti, costume etc.), indragitul actor galatean Paul Buta. Organizat de catre dl Virgil Doca-Valmareanu, viceprimarul comunei si editorul coordonator al revistei Varste si trepte, cu sprijinul dnei redactor-sef Maria Gafton, al dnei consilier local Sofia Buhoci si al celorlalti membri ai echipei redactionale, evenimentul a avut loc într-o atmosfera calda, prieteneasca, destinsa, in care s-au putut si discuta probleme legate de integrarea europeana prin cultura rurala, de comunicare, conservarea valorilor nationale, de creativitate si stimularea inventivitatii oamenilor de la sate, despre atragerea de fonduri pentru proiectele de dezvoltare, dar si sa se rada in hohote cu „Pacala“, sa se joace o superba hora „ca pe la noi“, ori sa se ofere, reciproc, autografe si suveniruri simbolice (icoane, tablouri, carti etc.). Dna europarlamentar Adriana Ticau a aratat ca este foarte impresionata de activitatile frumoase de la Valea Marului, ca se simte ca in mijlocul familiei si a „povestit“ despre cum se lucreaza in Parlamentul European si in celelalte institutii UE-CE de la Bruxelles si Strasbourg. Apoi, a stat de vorba cu majoritatea cadrelor didactice si copiilor (dintre micii „redactori“, „reporteri“, „tehnoredactori“), felicitandu-i pentru munca lor si reamintindu-le ca numai prin educatie si permanenta cultivare, printr-o continua pregatire profesionala, li se vor putea deschide toate usile lumii civilizate contemporane. Dna Sorina Crihana-Dascalu a transmis auditoriului un mesaj din partea dlui prof.univ.dr. Marcel Crihana – editorul senior, privind trei aspecte: cultura si tranformarile de mentalitate presupun in mod necesar o buna comunicare, exprimarea libera, sincera si deschisa, a opiniei fiecaruia; valmarenii ar trebui sa priveasca mai putin in trecut si mai mult in prezent si viitor – sau, in cazul in care se analizeaza trecutul, sa se accentueze exclusiv pe ceea ce a fost pozitiv si constructiv; de asemenea, este de dorit sa fie cu totii atenti la oamenii de valoare de langa ei, de printre ei, pentru a nu se pierde mai departe ceea ce acestia ar putea face bun pentru comunitate. Dl Virgil Doca-Valmareanu a avut o scurta dar convingatoare expunere despre identitatea valmareana si „batranele“ principii, de pe „trepte“ urcate demult, ce merita a fi pastrate si transmise generatiilor urmatoare. Asteptam cu interes numarul al treilea si le dorim succes!

mai aproape de cer

mi-am sarbatorit ziua pe munte, la cota 2000, urcind cu masina de la Sinaia pina la 1400, apoi cu telecabina.

nu ma tem in telecabina.

mai jos nu se vedea afara, eram inconjurati de un val de ceata. apoi am urcat "deasupra norului"...

acolo, "mai aproape de cer", lumina este mai "curata", nu prea mai cresc plante si e foarte liniste.

a fost unul dintre cele mai frumoase daruri de ziua mea. am implinit 8 ani.

la Mogosoaia

iata cateva poze de la Mogosoaia.

sunt cele mai frumoase coloane...

mica scara alba este desavarsita.

Palatul Mogosoaia

ieri am vizitat pentru prima data Palatul Mogosoaia. nu-mi imaginam ca avem atat de aproape de Bucuresti un loc atat de frumos. stilul brancovenesc este minunat. aproape fiecare obiect de acolo este o opera de arta. parcul ce inconjoara complexul muzeal este superb. copaci "batrani", flori, iarba foarte verde, lacul... si e foarte curat.
la biserica era un botez al unui copilas putin mai mare decat sunt de obicei bebelusii botezati. mi-a placut ca am fost "ca la noi acasa" desi nu faceam parte dintre invitatii familiei sarbatorite.
am vazut si o expozitie la parter si la subsol. cica pictura, dar era din pacate ceva ingrozitor. denumita "Autopsia" - ce aiurea! eu zic ca arta trebuie sa uneasca (oamenii cu frumosul si oamenii intre ei) nu sa disece (erau lucrari cu intestine si coaste descarnate, oribil!) si sa dezbine (am simtit ca ma dezgusta si ca-l detest pe omul care le-a facut). nu mi-a placut deloc.